Requiem pentru iubire

În anotimpul orbilor
îmi golesc buzunarele privirii
de toate iluziile optice
și-l declar pe Dumnezeu miop –
visul meu e piatră-n palma Lui,
e ochiul ce mă doarme.

Viața mă crește statuie de ceară
sângerând a umbră într-un templu părăsit,
icoanele au încetat să mai viseze
la mirul nevolniciei noastre
și-aștept....
aștept să irupă tăcerea
din oasele zdrobite ale sfinților,
aștept dimineața aceea în care
orbii își vor dezgropa visele
din palmă.

(Requiem pentru un vis – Anton Ra)

Oamenii sunt lumina!Atunci cand lumea nu te vrea , ascunde.te in bratele mele, o saptamana pentru o viata... sa cred in puterea mainii ce o strange pe alta in clipe de durere si in miracolul zambetelor si imbratisarilor spontane Sa cred in magia cuvintelor frumos slefuite si in vocea blanda a celui care ma contrazice cu argumente intelepte…  sa cred in frumusetea lucrurilor simple si in bucuria nascuta din lucruri marunte. Sa cred ca linistea vine din suflet si caldura sufleteasca vine din inima fiecaruia… sa cred in norul negru si in gheata ce.o coboara. Inimii ii este frica sa nu fie ranita si de aceea nu invata sa danseze... visului ii este frica sa nu se trezeasca si sa vada ca nu mai are nicio sansa. Sufletului ii este frica de moarte... de aceea nu invata niciodata sa traiasca. Dorurilor le este frica sa.ti inunde ochii de mine... si orbilor, le este frica sa.si dezgroape visele din palma. Dar din toata aceasta frica imi astampar setea de cuvinte... setea de noi, dorinta barbatului ce.am fost in tine. Plang in siruri nesfarsite de cuvinte, aduse asemeni unui rau in amonte... in serile cand somnul iti adoarme in palme, odata cu requiemul de iubire pentru tine. Picaturile acestea din lac de sare, sunt juramintele mele adormite... ajuta.ma sa ma trezesc cu ele, la poartea urechii tale!